Mind, People, Lifestyle

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, licentiat in Psihologie, absolvent al unui Master de Consiliere Educationala si al unui program de formare in Psihoterapie Adleriana, recunoscute de Colegiul Psihologilor, Federatia Romana de Psihoterapie si Ministerul Educatiei. Contact: teleologia@yahoo.com

joi, 16 aprilie 2015

Vocea Infidelitatii

Este oare posibil sa citim semnele infidelitatii in vocea cuiva? Ei bine, este definitiv, s-a dovedit in mod stiintific.  A aparut deja un studiu care dovedeste asta!




Desi m-a preocupat problema infidelitatii de ceva timp, suficient de mult incat sa ii dedic un proiect la master, pentru materia numita Consilierea Familiei (era prea senzational topicul ca sa ratez ocazia), am fost pus de curand in fata unei dileme.

Pe de o parte am avut o opinie care spune ca infidelitatea se datoreaza integral problemelor de relatie, fiind un simptom al acestora (2). Pe de alta parte, am gasit un studiu care afirma faptul ca infidelitatea ar fi determinata in principal de stilul de atasament evitant, format in copilarie, sau de frica de intimitate (3) - altfel spus, e o problema subiectiva, a celui care alege sa insele - tipul este "defect". 

Poate ca zilele urmatoare, reusesc sa gasesc un raspuns la aceste framantari.

Dar unde sunt detaliile picante care v-au adus pe aceasta pagina? Total separat de dilema mea, ei bine, conform unor studii, s-ar parea ca este posibil sa citim semnele infidelitatii in vocea cuiva (4). Exact ce ne trebuie! O mica magie psihologica care sa ne ajute sa prevedem viitorul, fara a citi in cafea, fara a merge la Samantha, Vanessa & CO, care ne iau apartamentul si masina. Cate nu s-ar rezolva daca am sti de la bun inceput cu cine avem de-a face!

Si in plus este validata stiintific!  

S-ar parea, spune studiul, ca barbatii cu vocea groasa sunt considerati in mod intuitiv de catre femei ca fiind inclinati sa insele. Barbatii in schimb, considera ca femeile cu voce pitigaiata sunt inclinate, la randul lor, sa fie infidele intr-o relatie. Asa sa fie? 

In cautare de explicatii pentru aceste aparente stereotipuri culturale, oamenii de stiinta spun ca de fapt barbatii cu voce adanca, joasa, ar avea un nivel de testosteron (hormon sexual masculin) mai crescut – de unde si vocea. In mod similar, femeile cu voce pitigaiata ar dispune de un nivel crescut de estrogen (hormon sexual feminin). Iar asta inseamna ca aceste categorii de persoane au o sexualitate PROeminenta.

Inseamna deci ca aceasta intuitie izvorata din experienta empirica a celor doua genuri si probabil insuficient constientizata, dar pe care o folosim pentru a ne feri de ceea ce nu ne trebuie in viata, s-ar putea chiar sa fie corecta din punct de vedere stiintific. Stiu ca va plac smecheriile psihologice de acest fel, dar ma intreb daca merita sa simplificam lumea si relatiile atat de mult...

Oricum, s-ar parea ca, fie si asa superficiali din punct de vedere sexual, tindem sa ne lasam atrasi de astfel de parteneri, mai ales cand e vorba de aventuri trecatoare (5). Cu alte cuvinte, suntem si noi la fel de superficiali ca si aceste bombe sexy. Sa fie atunci pentru popularea galaxiei cu indivizi superficiali! Am zis!  
   









(1) Imaginea Infidelity, de Dave Emmett, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-SA 2.0

(2) RICH, H., KRAVITZ, H.L.; (2006) Casnicia Perfecta, editura Teora, Bucuresti

(3) Science Daily, (13-September-2008), Infidelity Dissected: New Research On Why People Cheat, website: Science Daily

(4) Science Daily, (4-March-2011), Can you predict your mate will cheat by their voice? website: Science Daily

(5) Science Daily, (16-October-2013), Low-voiced men love 'em and leave 'em, yet still attract more women, website: Science Daily

Show comments
Hide comments

7 comentarii:

  1. Ei as! Deci cand vedem prin filme ca o tipa superba (si insuficient de constienta de frumusetea ei fizica) renunta brusc si din nimic la un tip prea bun si prea adevarat pe motiv ca ii se facuse teama ca devenise prea frumos, inseamna ca e adevarat? :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uite: e super interesant ce ai observat! De fapt nu este deloc adevarat, iar faptul ca "o dovada" apare intr-un film, sub nicio forma nu poate constitui un argument in favoarea unei teorii sau a alteia.

      Este ca si cand am crede ca va incepe sa ploua cu bani doar fiindca am visat ca va fi asa. Nu degeaba facem bine si uitam majoritatea lucrurilor pe care le-am visat... Iti dai seama ce haos ar fi daca am lua drept realitate tot ce visam... Pare sa fie un mecanism adaptativ, pe care ni l-a facut cadou evolutia speciei.

      Totusi, faptul ca suntem atat de conectati la acest tip de viata culturala, din care fac parte chiar si filmele romantice, muzica si revistele pentru pusti, ei bine, avem tendinta sa credem ca este adevarat ceea ce visam (cu ochii deschisi) sau vedem la televizor. Omul este o fiinta profund influentata de fictiunile in care crede, iar o parte insemnata dintre aceste fictiuni sunt filmele.

      Pe de alta parte insa, apare parerea biologilor, fiziologilor si a medicilor. Testosteronul chiar este un hormon sexual masculin care ne imprima o anumita evolutie sexuala, o viata sexuala "profesionista". Aici oare ce sa mai avem de obiectat? :)

      Ștergere
  2. Dar ce parere aveti de infidelitatea emotionala?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Infidelitatea emotionala poate fi definita in cel putin doua feluri. Pe de o parte, a fantasma cu privire la o posibila relatie extraconjugala, este deja infidelitate emotionala. Dar mai cunoscuta este sub forma unei relatii foarte stranse intre doi colegi de munca sau prieteni, fie si virtuali, de gen diferit.

      E clar ca nevoile emotionale, aferente functiei de solidaritate sunt o parte importanta a unei relatii, poate cea mai importanta - desi aici, probabil ca exista viziuni diferite de la persoana la persoana. Cum insa o relatie oficiala esueaza adesea in anumite privinte, intervin solutiile laterale rapide, cum e si aceea de a crea o relatie nesexuala cu un coleg de munca sau o cunostinta de pe internet care stie sa asculte sau pe care o asculti, pentru un motiv sau altul.

      Chiar si daca comunicarea cu partenerul oficial este buna, ispitele continua sa existe peste tot in jur, si e nevoie de foarte multa civilizatie pentru a tine sub control pornirile neconforme cu ceea ce in mod generic denumim "reguli". Uite, un lucru interesant pe care l-am descoperit de curand este acela ca atunci cand avem de-a face cu frumusetea cuiva, in creier se produc reactii similare celor determinate de consumul de droguri.

      Altfel spus, suntem pusi in fata faptului implinit. Pacatul deja s-a produs... suntem scaldati in pacat vrem-nu-vrem, toata ziua, daca avem in birou un coleg dragut. La fel se intampla si cand stabilim relatii emotionale, prin confesiuni, incurajari, oferite sau primite si asa mai departe... Pricolul exista mereu si reprezinta una dintre marile provocari ale vietii sociale ale omului modern.

      Multumesc pentru aceasta idee de nou topic si fii "pe faza" caci probabil va aparea in curand pe Psihopedia.Eu. :)

      Ștergere
  3. Asta da subiect "fierbinte" acum, cand lumea petrece mai mult timp la birou, cu colegii...decat alaturi de partener(a)! Da, teoretic tentatia exista tot timpul, dar daca nu are "teren favorabil"...mai putin probabil sa se si...concretizeze ceva la modul fizic! Acum, daca eu comentez la articole (poate chiar fac niste destainuiri)...ce ar putea insemna? Stiam eu de ce prefer anonimatul! (asta este putin sub forma de gluma, imi cer scuze daca deranjeaza cumva) :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @Anonim: daca folosesti un nume fictiv sau o porecla (cand introduci comentariul ai aceasta optiune), nu inseamna ca ai iesit din anonimat, iar pentru mine e mai usor sa imi dau seama ca vorbesc cu o persoana anume, si nu cu un alt anonim. Nu pot spune ca ma deranjezi, dar poate deveni frustranta atata de-personalizare si atata prudenta.

      In alta ordine de idei, daca iti pare interesant acest subiect, te invit sa citesti si acest articol

      http://www.psihopedia.eu/2015/05/infidelitatea-emotionala.html

      Ștergere
    2. Am citit si articolul despre infidelitatea emotionala, multumesc! Prudenta mea nu este intamplatoare (nu ne cunoastem, altele sunt motivele mele)...

      Ștergere