Mind, People, Lifestyle

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, licentiat in Psihologie, absolvent al unui Master de Consiliere Educationala si al unui program de formare in Psihoterapie Adleriana, recunoscute de Colegiul Psihologilor, Federatia Romana de Psihoterapie si Ministerul Educatiei. Contact: teleologia@yahoo.com

vineri, 6 iunie 2014

Starea de Flux

Care este secretul marilor reusite din lumea sportului sau din alte domenii? Am spune ca disciplina si munca. Si totusi, campionii nu vorbesc despre munca de parca ar fi povara vietii lor... Cum ne explicam acest lucru?




Daca ar fi sa ne gandim la lucrurile care ne fac sa ne bucuram de viata am descoperi repede placerile, fie acestea corporale, grosiere, sau placeri nobile, cum ar fi savurarea senzatiilor vizuale sau auditive, autopretuirea, ascutirea perceptiilor, comuniunea cu cei dragi sau abandonarea in clipa prezenta. La un nivel superior placerii, vom intalni recompensele morale.

Ce sunt acestea? Incercand o definitie a recompensei morale as spune ca aceasta este un mod de a ne bucura de viata care presupune un anumit nivel de evolutie psiho-sociala si se manifesta printr-o stare de echilibru plina de semnificatie.

Recompensa morala se exprima prin ceea ce se numeste "starea de flux", definita de cercetatori ca fiind o stare psihologica din care emotiile pozitive aproape ca lipsesc cu desavarsire, in schimb implicarea celui ce traieste starea de flux este maxima. Dr. Cristian Andrei, la un moment dat, vorbea frumos despre starea de transa, in care ne aflam atunci cand desfasuram o activitate care ne intereseaza in cel mai inalt grad. Daca cititi acest text cu deosebita atentie si maxima implicare, atunci, fara indoiala ca va aflati si dvs in starea de transa ori starea de flux si deci, aveti parte de o recompensa morala.

Trasaturile starii de flux, identificate de Martin Seligman sunt urmatoarele:
  • Este legata de o preocupare provocatoare, necesita aptitudini
  • Necesita concentrare sau mai curand concentrarea vine de la sine
  • Exista obiective clare
  • Primim un feed-back imediat
  • Implicarea este totala, dar fara eforturi speciale
  • Avem un sentiment de control
  • Dispare constiinta de sine
  • Pierdem notiunea de timp si spatiu
In starea de flux se poate ajunge pe mai multe cai: a. Prin preocupari intelectuale - lectura unei carti ne aduce cu usurinta in starea de flux. b. Prin preocupari sociale - a fi impreuna cu ceilalti si a simti comuniunea cu ei, contopirea intr-o singura identitate. c. Preocupari fizice - a exersa pentru un concurs de patinaj artistic sau a exersa alte astfel de deprinderi asociate sportului sau artei.

De asemenea, o trasatura importanta si definitorie a starii de flux este aceea ca prin intermediul ei ne exercitam calitatile si virtutile de care dispunem, lucru care arata faptul ca este nevoie de un nivel de evolutie social-psihologica pentru a exista o stare de flux. Spre deosebire de placere, unde nu facem decat sa consumam ceea ce primim din exterior, in starea de flux ne daruim total activitatii pe care o realizam si asta constituie un capital, prin intermediul caruia construim ceva pentru viitor. Foarte posibil sa ma aflu la randul meu in starea de flux in timp ce scriu aceste randuri...

Cercetatorul Mihaly Csiksentmihalyi, profesor la Universitatea din Chicago, de origine maghiara, recunoscut pentru a fi unul dintre liderii cercetarilor psihologiei pozitive, si cel care este arhitectul notiunii de flow (flux, curgere), a conceput un instrument de masurare a starii de flux care presupunea inregistrarea la anumite momente din zi, de catre subiectii investigati a patru elemente:


  • unde de afla
  • ce gandesc
  • ce simt
  • cat sunt de implicati in ceea ce fac

In acest fel, copiii investigati au fost impartiti in 2 categorii: a. copii de mall - care de regula erau la supermarket sau priveau la televizor si b. copii familiarizati cu starea de flux - care aveau pasiuni, practicau sporturi, sau isi faceau temele. Observand evolutia acestor subiecti, s-a scos in evidenta faptul ca starea de flux este deosebit de utila in constituirea capitalului psihologic, iar copiii care erau familiarizati cu starea de flux mergeau la facultate, aveau legaturi sociale mai stranse si aveau, in general, mai mult succes in viata.  

Antidotul pentru "epidemia de depresie" care a pus stapinire pe lumea occidentala pare sa fie, tocmai acela de a ne familiariza cu starea de flux, pentru imbogatirea experientei noastre psihologice, a capitalului nostru aptitudinal si atitudinal pentru viitor, si abandonarea stimulentelor facile care ne pot furniza placere dar pot avea consecinte devastatoare asupra sanatatii noastre fizice si psihologice daca le supra-estimam importanta si ne axam pe ele intr-un mod exagerat.

Ciocolata, alcoolul, o bluza, un compliment, o partida de sex, s-ar putea sa va asigure buna-dispozitie pentru o perioada limitata dar nu reprezinta investitii pentru viitor, precum activitatile care presupun exercitarea si dezvoltarea calitatilor personale, cum ar fi cele fizice, sociale sau intelectuale.












Imaginea Urban Jedi, imi apartine si se afla sub licenta CC BY-SA 2.0

Seligman, M.; (2007); Fericirea Autentica; editura Humanitas, Bucuresti

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu