Psihologia Minciunii

Minciuna pare sa faca parte din viata noastra cotidiana. Conform studiilor, parintii nu considera ca minciunile pe care ei le spun i-ar influenta in vreun fel pe copii. Oare asa sa fie?

Nu mintim intotdeauna din ratiuni malefice - pentru a face rau sau pentru ca suntem niste oameni rai. Exista si minciuni izvorate din dorinta de a face o impresie mai buna sau minciuni care cauta sa protejeze sanatatea unor cardiaci. Cand facem gafe, inventam ceva "pentru a o drege". Unii mint ca sa se distreze, pentru animarea atmosferei unui grup sau pentru a descreti fruntile. 

Copiii inventeaza uneori lucruri pentru a acapara atentia tuturor - dupa ce ai luptat cu un dragon, impreuna cu Zana Maseluta, nu vei mai fi niciodata acelasi... sau cel putin asa ti se pare. La limita minciunii apare minciuna prin omisiune - nu este intentia ta sa minti dar faptul ca ai pastrat pentru tine anumite informatii, schimba realitatea relatiilor tale cu cei din jur.

Mintim si pentru a arunca vina pe ceva sau pe cineva ori pentru a ne regla imaginea publica. Dar ce spuneti despre o minciuna spusa pe timp de razboi, cand mintim pentru a ne salva compatriotii sau pentru a deturna o actiune vrajmasa? Hei, in fond, chiar si Mos Craciun este o minciuna! Efectul placebo este o minciuna utila - atata vreme cat nu devine nocebo. Adesea ne mintim singuri si asta ne intareste, ne face mai rezistenti si mai entuziasti. 

Doi nebuni discuta la ospiciu: "Ti-a placut ultimul meu roman?";"Da, dar actiunea nu era bine structurata si avea prea multe personaje." Intra doctorul: "Hei nebunilor, cine mi-a luat iar cartea de telefon?"

Intr-adevar, exista si minciunile care au la baza un interes egoist sau dorinta de a insela. Conform unui studiu realizat de catre Gerard Jillison de la Universitatea California de Sud, "americanii mint in medie de 200 de ori pe zi iar in absenta acestor minciuni viata lor ar fi un adevarat cosmar". Studiul a fost realizat cu ajutorul unor subiecti care purtau microfoane si le era monitorizata intreaga activitate. Cel mai mult s-ar parea ca mint cei care activeaza in domenii in care contactul cu publicul este primordial: comerciantii, avocatii, jurnalistii, medicii si, desigur, oamenii politici. 

Din punct de vedere moral minciuna este profund respinsa, si privita ca si cand ar afecta drepturile altuia, chiar daca exista si minciuni pe care le spunem in beneficiul altor persoane, in beneficiul relatiilor si pentru scopuri mai curand nobile. Se minte si prin intermediul concernelor mass-media sau se practica dezinformarea, scopul fiind acapararea puterii politice sau economice, protejarea intereselor materiale si chiar razbunarea (functia agresiva a minciunii). Adesea reclamele exagereaza calitatie unor produse in scopuri comerciale si de marketing.

In aceasta lume in care convietuim practic cu minciuna s-a facut un studiu legat de influenta minciunii in evolutia copilului. Intrebarea pe care si-au pus-o cercetatorii Chelsea Hays si Leslie Carver, de la Universitatea din California, a fost urmatoarea: in ce fel il influenteaza minciunile adultilor pe copil. Pentru a afla, experimentul, realizat pe 186 subiecti cu varste cuprinse intre 3 si 7 ani, prevedea ca un adult sa ii ademeneasca la joaca pe copii intr-o incapere, spunandu-le ca exista acolo un bol plin cu dulciuri - ceea ce nu era adevarat. 

Copiii din grupul de control erau condusi in incapere fara a fi mintiti. In camera se vor afla ascunse intr-o cutie, jucarii muzicale dar copilului i se interzice accesul la acestea desi le poate auzi. Intr-o a 2-a faza a experimentului, cercetatorul iese din camera timp de 90 de secunde, pentru un presupus apel telefonic, si ii spune copilului ca nu are voie sa priveasca in cutia care contine jucarii muzicale. 

Rezultatele au fost impartite in doua categorii - scolari si prescolari. La categoria scolarilor, 60% dintre copiii din grupul de control, care nu au fost mintiti, au fost totusi tentati sa priveasca in cutia cu jucarii muzicale. Dintre acestia, tot 60% au mintit in legatura cu asta. In schimb, in grupul scolarilor mintiti, procentul celor care au fost tentati sa priveasca s-a ridicat la 80%, iar din acestia 90% au mintit ca nu au privit in cutia cu jucarii muzicale.

La prescolari situatia a fost cu totul alta. Acestia s-au uitat in cutia cu jucarii si au mintit apoi ca nu au facut-o, indiferent daca fusesera sau nu mintiti, neexistand diferente intre subiecti si grupul de control. Explicatia cercetatorilor a fost ca prescolarii nu dezvoltasera inca abilitati si concepte complexe asociate principiilor si valorilor. 

Experimentul indica faptul ca un copil scolar este influentat de comportamentul mincinos al adultului si tinde sa reproduca modul cum a fost tratat. Motivul poate fi acela ca adultul, odata cu minciuna spusa, si-a pierdut credibilitatea si autoritatea morala in fata copilului, iar copilul a simtit nevoia sa raspunda in acelasi mod sau -  un alt motiv posibil - copilul nu a considerat ca este importanta onestitatea pentru adultul respectiv.

Indiferent care ar fi motivul - si ambele pot fi valabile pentru copii diferiti, experimentul vine sa contrazica credinta parintilor ca minciunile lor nu afecteaza in vreun fel comportamentul copiilor. Intr-un studiu anterior, aceiasi cercetatori au descoperit ca parintii desi admit ca isi mint copii si considera ca onestitatea este o valoare importanta pentru ei, nu considerau in schimb ca acest comportament i-ar influenta pe copii.

Imaginea Family Portray imi apartine si se afla sub licenta CC BY-SA 2.0

Ognev, I., Russev, V., (2005), Securitatea Psihologica, editura Fundatiei Culturale Ideea Europeana, Bucuresti

Van Pelt, N., (2009), Secretele Parintelui Deplin, editura Viata si Sanatate, Bucuresti

Sion, G. (2009), Psihologia Varstelor, editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti

Mucchielli, A., (2002), Arta de a Influenta, editura Polirom, Iasi